REPREZENTANŢII PRIMĂRIILOR DIN RAIOANELE CAHUL ŞI UNGHENI SI-AU CONSOLIDAT CAPACITĂŢILE ÎN DOMENIUL BUGETĂRII SENSIBILE LA GEN

Integrarea egalităţii de gen şi crearea societăţii bazate pe egalitate presupun revizuirea complexă a proceselor, acţiunilor şi direcţiilor strategice în toate sferele la nivel central, regional şi local. Este prioritar ca guvernarea locală să încadreze dimensiunea de gen în cadrul politicilor şi programelor de dezvoltare, deoarece este o autoritate aflată în proximitatea nevoilor comunităţii, a problemelor femeilor şi ale bărbaţilor.

În acest context, în perioada 03-04 august curent, primarii/ele localităților din raioanele Cahul și Ungheni au participat la cursul de dezvoltare profesională cu genericul “Bugetarea sensibilă la gen”.

Eveninentul de instruire a fost organizat de Academia de Administrare Publică, în parteneriat cu Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitatea Femeilor (UN Women), proiectul EVA.

La sesiunea de inaugurare, Aurelia ŢEPORDEI, directoarea Departamentului dezvoltare profesională, şi Polina PANAINTE, manageră de proiect, UN Women au reiterat importanţa organizării acestei instruiri în vederea consolidării capacităților actorilor locali de implementare a angajamentelor naţionale şi internaţionale ce ţin de egalitatea de gen, prin integrarea bugetării sensibile la gen în sistemele naţionale şi locale de planificare şi bugetare.

  • Pe parcursul training-ului participanţii s-au familiarizat cu:
  • principiile, obiectivele şi condiţiile implementării bugetării sensibile la gen;
  • etapele integrării aspectelor de gen în procesul bugetar;
  • corelaţiile dintre politica macroeconomică şi egalitatea de gen;
  • aplicarea indicatorilor sensibili la gen în cadrul bugetării pe program;
  • analiza impactului COVID asupra rolurilor de gen şi vulnerabilitatea financiară în perioada pandemiei;
  • procesul de monitorizare a bugetelor sub aspectul sensibilităţii la gen;
  • elaborarea indicatorilor pentru statistica bugetară sensibilă la gen etc.

Totodată, participanții au realizat mai multe activități practice relevante pentru integrarea dimensiunii de gen în procesul bugetar, au realizat un schimb de opinii şi experiență privind realizarea acestui proces.
 

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.