Rectorul Academiei de Administrare Publică, Oleg BALAN, doctor habilitat, profesor universitar, a avut, pe 10 decembrie 2019, o întâlnire cu Jens DEPPE, Senior Expert, Oficiul Central al Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), însoțit de Alexander WEGENER, expert independent, Germania, și Natalia MATUSKA, reprezentant al Fondului Regional al Parteneriatului Estic pentru Reforma Administrației Publice.
La întâlnire au participat Aurel SÎMBOTEANU, prorector, doctor, conferențiar universitar, Aurelia ȚEPORDEI, director Departament dezvoltare profesională, Serghei PALIHOVICI, doctor, șef Catedră Științe administrative.
Rectorul Oleg BALAN a făcut o succintă prezentare a Academiei de Administrare Publică, a accentuat colaborarea fructuoasă cu Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), menționând faptul că această cooperare va fi aprofundată în continuare, în acest sens, fiind semnată o scrisoare de intenții cu tematicile pentru cooperarea pe parcursul anului 2020.