Sarcini pentru noul an de studii

Sarcinile pentru noul an de studii 2018-2019 și, în particular, pentru perioada semestrului doi al anului curent, au fost trasate în cadrul adunării de astăzi a colectivului Academiei de Administrare Publică.

La adunare au participat cadrele didactice, precum și personalul administrativ și tehnic al instituției.

Rectorul Academiei, Oleg BALAN, profesor universitar, doctor habilitat, a făcut o trecere în revistă a totalurilor pentru anul trecut de studii, dar și a chestiunilor referitor la completarea cu cadre a subdiviziunilor instituției, actualizarea programelor de studii, situația economico-financiară. Actualmente Academia de Administrare Publică este dotată cu cele mai moderne săli de studii și cu aparataj performant, inclusiv biblioteca științifică, a subliniat rectorul. Oleg BALAN a atras atenția asupra eficientizării activității catedrelor, direcțiilor și secțiilor Academiei, concentrării eforturilor pentru pregătirea către noul an de studii.

Pentru ziua de 18 septembrie este preconizată ședința Senatului Academiei.

Săptămâna viitoare vor demara cursurile de dezvoltare profesională.


Lansarea anului de studii 2018-2019, învățământ cu frecvență redusă, va avea loc la 24 septembrie.

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.