Mesaj de felicitare cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paşti

Stimaţi profesori, doctoranzi, masteranzi,
colaboratori ai Academiei!

Învierea Domnului Isus Hristos, cea mai luminoasă sărbătoare a omenirii, este sărbătoarea noastră de suflet, că în viața cotidiană avem nevoie de a ne întări credința creștină, de speranță și iertare. Sfintele Sărbători de Paști ne reamintesc să fim mai buni, mai înțelegători și mai înţelepţi, să ne bucurăm de prezența duhovnicească a celor dragi şi apropiaţi.

Cu acest minunat și divin prilej, adresez colectivului Academiei de Administrare Publică calde felicitări şi sincere urări de bine, doresc ca această sărbătoare înălţătoare să Vă întărească în misiunea D-voastră nobilă de pregătire a adevăraţilor profesionişti în domeniul administraţiei publice, o dăruire deplină și din inimă întru realizarea dezideratului național de integrare europeană a țării noastre.

Sfânta zi a Învierii Domnului să vă fie ca o stea călăuzitoare în lucruri bune și intenții frumoase, să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece împreună aceste clipe magice, să vă lumineze calea, iar făclia iubirii să nu vă dispară niciodată din suflet.

Bucuria nespusă a Învierii Domnului să sălăşluiască întru noi, iar Hristos, Cel ce a biruit moartea, să reverse asupra noastră belşug de bucurii duhovniceşti, buna sporire, pace în suflet şi în gând.

Fie ca Lumina sfântă a Învierii să aducă cele 4 taine divine: încredere, lumină, iubire și speranţă, să coboare în sufletele şi în inimile D-voastră și cu sufletul curat să spunem împreună HRISTOS A ÎNVIAT!

Oleg BALAN, rector
al Academiei de Administrare Publică,
doctor habilitat, profesor universitar


 

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.