Managementul și elaborarea programelor/proiectelor

În perioada 20-24 martie curent, Academia de Administrare Publică, în parteneriat cu Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ), organizează cursul de dezvoltare profesională ,,Managementul și elaborarea programelor/proiectelor”, destinat personalului cu funcţii de conducere/execuţie din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul I și II.

Scopul cursului constă în sporirea competenţelor teoretice şi practice ale participanţilor la curs necesare pentru a planifica şi gestiona eficient programele şi proiectele de asistenţă externă implementate la nivelul administraţiei publice locale.

În cadrul cursului participanţii sunt familiarizaţi cu cele mai actuale subiecte ale domeniului dat:

  • stabilirea obiectivelor proiectului;
  • planificarea activităţilor proiectului;
  • elaborarea propunerii de proiect;
  • implementarea, monitorizarea şi evaluarea proiectului.

Programa cursului este realizată de cadrele didactice ale Academiei şi reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor – formatori certificaţi în cadrul training-urilor locale şi al celor desfăşurate peste hotarele ţării – care vor contribui la modelarea abilităților de aplicare în practică de către participanți a noilor cunoştinţe în domeniul managementului şi elaborării programelor / proiectelor.

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.