Gestionarea resurselor umane

Academia de Administrare Publică finalizează ciclul de instruiri în domeniul gestionării resurselor umane, inițiat în temeiul Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 121 din 27 februarie 2019 cu privire la comanda de stat privind dezvoltarea profesională a funcționarilor publici în anul 2019.

Ultimul curs cu genericul „Gestionarea resurselor umane”, desfășurat în perioada 10 – 12 decembrie, este adresat funcționarilor publici responsabili de domeniul gestionării resurselor umane din cadrul autorităților administrației publice locale de nivelul I.

Cursul este axat pe consolidarea cunoștințelor și dezvoltarea abilităților în cele mai actuale domenii: elaborarea și avizarea statului de personal, evaluarea performanțelor profesionale ale funcționarilor publici, implementarea prevederilor Codului administrativ, completarea Registrului de stat al actelor locale și Registrului funcțiilor publice și al funcționarilor publici etc.

Training-ul este susținut de cadrele didactice ale Academiei de Administrare Publică, de reprezentanții Cancelariei de Stat, Ministerului Justiției etc.
 

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.