FINALIZAREA CURSULUI DE FORMARE MANAGERIALĂ “MANAGEMENT ȘI LEADERSHIP”

Astăzi, 19 februarie 2021, în cadrul Academiei de Administrare Publică, s-a desfășurat o Masa rotundă cu genericul „Management și leadership performant – atribut de bază pentru eficientizarea activității entității publice și creșterea calității serviciilor prestate” moderată de rectorul Academiei, domnul Oleg BALAN, doctor habilitat, profesor universitar. Evenimentul a marcat finalizarea cursului de formare managerială „Management şi leadership

În cadrul mesei rotunde participanții au analizat aspecte ce țin de activitatea lor profesională și au efectuat un schimb de idei și opinii cu referire la eficientizarea activității de zi cu zi.

Totodată, în cadrul acestei sesiuni de totalizare participanții au apreciat contribuția Academiei la consolidarea capacităților staff-ului entităților publice, menționând că activitățile de instruire desfășurate corespund celor mai înalte standarde de calitate ceea ce se datorează:
- expertizei și experienței excepționale a formatorilor implicați în prestarea sesiunilor de instruire;
- structurii modulare şi conţinutului multidimensional al cursului care asigură abordarea celor mai actuale subiecte aferente domeniului de management și leadership;
- regimului optimal de îmbinare a sesiunilor on-line și activităților off-line care a asigurat însușirea eficientă a cunoștințelor, studierea suportului și materialelor informative la fiecare modul;
- interactivității și mediului de învățare colaborativ asigurat de echipa de formatori prin utilizarea opțiunilor și instrumentelor oferite de platforme de comunicare on-line;
- accesibilității materialelor și suportului de curs pe Platforma academiei LearnIn etc.

Unii participanți s-au expus în privința calității cursului utilizând analiza SWOT, studiată la cursul respectiv, evidențiind ca puncte forte - echipa extraordinară de formatori care au motivat și inspirat pentru atingerea scopurilor propuse, ca puncte slabe - limitarea procesului educațional la spațiul on-line, restricția impusă de contextul epidemiologic actual, iar ca “amenințări” – asaltarea funcțiilor de conducere din cadrul entităților de către funcționari care au dobândit în cadrul acestui curs cunoștințele și abilitățile necesare pentru realizarea cu succes a atribuțiilor manageriale.

La finele evenimentului rectorul Oleg BALAN, doctor habilitat, profesor universitar, a menționat că Academia de Administrare Publică și în continuare va asigura o abordare multidimensională a proceselor de profesionalizare a funcției publice pentru a promova inovația în serviciul public și a crea o administrație publică modernă, iar efortul și devotamentul fiecărui funcționar în acest proces fiind absolut necesar.

Cursul „Management şi leadership” s-a desfășurat în perioada 11 ianuarie – 19 februarie 2021, incluzând 6 module de formare, prestate pe parcursul a 130 de ore academice.
 

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.