Dezvoltarea abilităților de exercitare a atribuțiilor de serviciu

Performanța autorităților publice, calitatea prestării serviciilor publice depinde, în mare măsură, de competențele personalului care activează în serviciul public. Astfel, investițiile în competențe și abilități vor constitui premise pentru formarea unui corp de funcționari publici profesioniști, capabili să realizeze obiectivele organizaționale.

În perioada 9 - 11 decembrie 2019, Academia de Administrare Publică desfășoară cursul de instruire cu genericul ,,Dezvoltarea abilităților de exercitare a atribuțiilor de serviciu”, la comanda de stat, destinat personalului cu funcţii de conducere/execuţie din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale.

Scopul cursului este dezvoltarea abilităților și modelarea atitudinilor necesare exercitării eficiente a atribuțiilor de serviciu de către funcționarii publici.

În cadrul instruirii vor fi abordate subiecte ce țin de planificarea activității, dezvoltarea abilităților de lucru cu documentele, cultura organizatorică, managementul timpului, dezvoltarea abilităților de comunicare, comunicarea eficientă în administrația publică.

Cursul va fi prestat de cadre didactice cu experiență bogată în domeniu, care vor stimula implicarea activă a participanților prin utilizarea unor metode andragogice moderne.
 

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.