DESCHIDEREA CURSURILOR DE FORMARE PROFESIONALĂ CONTINUĂ „EDUCAŢIE PENTRU DRONE”

La 26 noiembrie 2018, membrii proiectului ,,Educational for drone (eDrone)” de la Academia de Administrare Publică, au participat la deschiderea cursurilor de formare profesională continuă, care se vor desfășura în cadrul Oficiului de Educație pentru Drone (OED), Universitatea de Stat din Moldova.

Cursurile vor avea o durată de 6 săptămâni, incluzând mai multe module din domeniul dronelor și sunt destinate reprezentanților instituțiilor din domeniul public și cel privat interesati de utilizarea dronelor în scopuri civile.

Programul de învăţământ este autorizat de către Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova, iar în calitate de profesori vor fi membrii de proiect, care dețin diplome de recalificare profesională și sunt profesioniști în domeniul general de studii 071 Inginerie și activități inginerești, domeniul de formare profesională 0710 Inginerie și management, Specialitatea 0710.1 Inginerie și management pe ramuri.

Obiectivul general al programului îl constituie formarea teoretică și aplicativă în domeniul profesional care va permite formarea competențelor necesare unui specialist în inginerie, în special legat de pilotarea, mentenanța și reglementarea dronelor.

 

 

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.