Consiliul calității a examinat activitatea în domeniu a subdiviziunilor Academiei

Consiliul calității al Academiei de Administrare Publică a examinat în ședința de astăzi, 27 decembrie 2018, activitatea comisiilor de asigurare a calității din cadrul subdiviziunilor instituției. Ședința a fost prezidată de rectorul Academiei, Oleg BALAN, doctor habilitat, profesor universitar, președinte al Consiliului calității.

Informații la temă au prezentat președinții comisiilor respective Ion DULSCHI, doctor, conferențiar universitar, director Departament studii superioare de master, Aurelia ȚEPORDEI, lector universitar, director Departament dezvoltare profesională, Silvia DULSCHI, doctor, conferențiar universitar, șef Direcție știință și doctorat, Ludmila ANDRIEVSCHI, șef Direcție managementul personalului și relații publice.

În cadrul dezbaterilor s-a menționat că subdiviziunile Academiei au depus eforturi considerabile pentru îmbunătățirea calității procesului de instruire și aprofundare a cercetărilor științifice. Rectorul Oleg Balan a apreciat faptul că în iunie 2018, Academia de Administrare Publică a obținut Certificatul internațional al calității ISO 29990:2010 în domeniul dezvoltării profesionale pentru serviciile publice, acordat de TÜV Thüringen, companie de servicii internaționale de operare în domeniul siguranței și calității cu sediul în Germania. Acordarea acestui certificat este o recunoaștere internațională a valorilor și a performanțelor deosebite înregistrate de Academie în aplicarea sistemului de management al calității în cadrul cursurilor de dezvoltare profesională a funcționarilor publici.

Liubovi PRODAN-ȘESTACOVA, doctor, șefa Secției managementul calității, a prezentat analize despre incidența riscurilor identificate la începutul anului curent și managementul acestora în cadrul subdiviziunilor structurale ale Academiei, precum și despre gradul de realizare a obiectivelor în domeniul calității și reperele pentru anul 2019.

Pe chestiunile discutate Consiliul calității a adoptat decizii corespunzătoare.

Membrii Consiliului calității au aprobat, de asemenea, programul de audit intern pentru anul 2019.
 

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.