Conducerea Academiei s-a întâlnit cu reprezentanți ai instituțiilor de învățământ din Federația Rusă

Pe 20 noiembrie curent rectorul Academiei de Administrare Publică, Oleg BALAN, doctor habilitat, profesor universitar, a primit un grup de reprezentanți ai instituțiilor de învățământ superior din Federația Rusă, care participă la expoziția educațională organizată la Chișinău și Comrat în perioada 20-21 noiembrie.

La întâlnire au participat prim-prorectorul Academiei, Andrei GROZA, doctor, conferențiar universitar, Aurel SÎMBOTEANU, prorector, doctor, conferențiar universitar, Ion DULSCHI, decan Departament studii superioare de master, Aurelia ȚEPORDEI, director Departament dezvoltare profesională, Dinu MANOLE, șef Direcție relații internaționale.

În cadrul dialogului au fost discutate aspecte privind posibilitățile de cooperare, inclusiv mobilitatea academică, participarea la foruri științifice și la proiecte comune.

Rectorul Oleg Balan a specificat că Academia de Administrare Publică are o bogată experiență de colaborare cu instituții similare de peste hotare, inclusiv din Federația Rusă.

Natalia SAPOJNIKOVA, șef adjunct al Reprezentanţei din Moldova a Centrului rus de Știință şi Cultură „Rossotrudnicestvo”, care a însoțit delegația, a spus că instituția respectivă, care are filiale în peste 80 de țări ale lumii, este disponibilă să contribuie la intensificarea acestei colaborări.

Svetlana KOLOBOVA, directorul Centrului marketing în educație a Universității lingvistice de stat „N.A. Dobroliubov” din Nijnii Novgorod, a punctat câteva sugestii, care se referă la elaborarea și implementarea unor proiecte comune în domeniul educației tineretului, mass-media, la care să participe și alte instituții de învățământ din cadrul CSI.

Propuneri de colaborare au formulat și Vasilii ȘIȘKOV, șef de secție la  Academia Rusă a Economiei Naționale și Administrației Publice pe lângă Președintele Federației Ruse, alți membri ai delegației.

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.