Conducerea Academiei a avut o întrevedere cu experți din Germania

Rectorul Academiei de Administrare Publică, Oleg BALAN, doctor habilitat, profesor universitar, a avut, pe 10 decembrie 2019, o întâlnire cu Jens DEPPE, Senior Expert, Oficiul Central al Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), însoțit de Alexander WEGENER, expert independent, Germania, și Natalia MATUSKA, reprezentant al Fondului Regional al Parteneriatului Estic pentru Reforma Administrației Publice.

La întâlnire au participat Aurel SÎMBOTEANU, prorector, doctor, conferențiar universitar, Aurelia ȚEPORDEI, director Departament dezvoltare profesională, Serghei PALIHOVICI, doctor, șef Catedră Științe administrative.

Rectorul Oleg BALAN a făcut o succintă prezentare a Academiei de Administrare Publică, a accentuat colaborarea fructuoasă cu Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), menționând faptul că această cooperare va fi aprofundată în continuare, în acest sens, fiind semnată o scrisoare de intenții cu tematicile pentru cooperarea pe parcursul anului 2020.

Subiectul discutat a fost ,,Misiunea de evaluare a Proiectului ,,Fondul regional al Parteneriatului Estic II”. Fondul favorizează schimbul și cooperarea transnațională între țările participante în domenii, precum reforma guvernamentală structurală, guvernarea electronică, rețelele de servicii publice, administrația parlamentară, Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (ZLSAC), dezvoltarea regională.

Dl. Jens Deppe a subliniat, la rândul său, că misiunea sa este de a susține Fondul pentru proiecte în anul care vine și a stabili proiectele care urmează să fie implementate pe parcursul anilor 2020-2021. Primul obiectiv este de a stabili tendințe noi în continuitatea proiectelor, iar scopul de bază – de a organiza schimburi internaționale între instituțiile țărilor participante.

După aproape trei ani de asistență tehnică din partea partenerilor GIZ în implementarea reformei administrației publice în țările Parteneriatului Estic, faza actuală a proiectului va fi finalizată în octombrie 2020.
 

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.