Academia de Administrare Publica, abilitată cu dreptul de organizare şi desfăşurare a cursurilor de instruire iniţială a mediatorilor (procesul-verbal al şedinţei Consiliului de Mediere din 06.09.2013), anunţă înscrierea la cursul de formare care se va desfăşura în perioada 11-22 aprilie 2016.
Participanţii vor fi instruiţi atât teoretic, cât şi practic în domeniul medierii de către o echipă de formatori cu o experienţă vastă în domeniu.
Subiectele de bază ale programului de instruire sunt:
• Conflictul. Metodele de soluţionare a conflictului.
• Cadrul juridic al medierii
• Cadrul legal şi internaţional al medierii
• Accesarea medierii garantate de stat.
• Etapele procesului de mediere.
• Metode, abilităţi şi tehnici de mediere.
• Tehnici de stabilire a contactului.
• Tehnici de control al emoţiilor.
• Medierea în cadrul procesului penal, civil, în domeniul muncii.
• Managementul activităţii de mediere.
• Deontologia profesională a mediatorului şi construcţia paradigmei profesionale.
Costul instruirii este de 2000 (două mii) lei şi include participarea integrală la program, setul de materialele, certificat.
Înscrierea se efectuează până la data de 7 aprilie 2016 la adresa electronică a Departamentului Dezvoltare Profesională a Academiei de Administrare Publică ddp@aap.gov.md.
Vom fi bucuroşi să Vă oferim informaţii suplimentare la nr. de telefon 078884816.
Persoana de contact: Aurelia Ţepordei, directorul Departamentului Dezvoltare Profesională.
Persoanele ce intenţionează să se înscrie la cursul de formare iniţială a mediatorilor trebuie să ia în consideraţie următoarele condiţii de dobândire a calităţii de mediator (în conformitate cu art.12, p.1 al Legii nr.137 din 03.07.2015 cu privire la mediere):
(1) Poate deveni mediator persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) are capacitate deplină de exerciţiu;
b) deţine diplomă de studii superioare de licență;
c) nu a fost condamnată anterior pentru infracţiuni grave, deosebit de grave, excepţional de grave, săvârşite cu intenţie;
d) nu are antecedente penale pentru infracțiuni ușoare și mai puțin grave;
e) are reputație ireproșabilă;
f) este aptă, din punct de vedere medical, pentru exercitarea acestei profesii;
g) a absolvit cursurile de formare iniţială a mediatorilor;
h) a susținut examenul de atestare a mediatorilor.