
Cu prilejul a 25 de ani de implementare a Programului UE Erasmus în RepublicaMoldova, 10 ani de la Semnarea Parteneriatului Estic și a celebrării Zilelor Europei, pe 23 mai 2019, Oficiul Național Erasmus+ a organizat o ședință de tip cluster a proiectelor Erasmus+ implementate în Republica Moldova (Capacity Building in Higher Education, Jean Monnet, International Credit Mobility).

Academia de Administrare Publică a fost reprezentată la acest eveniment de către Silvia DULSCHI, doctor, conferențiar universitar, șef Direcție știință și doctorat, și Tatiana CASTRAȘAN, lector universitar, reprezentanți ai echipei de proiect e-Drone, Rodica SOBIESKI-CAMERZAN și Igor NEAGA, Direcția informare și documentare/Biblioteca, reprezentanți ai echipei de proiect ,,Servicii de suport pentru rețeaua de biblioteci: modernizarea bibliotecilor din Armenia, Moldova și Belarus”, precum și Silvia ZAMURCA, specialist principal în Direcția relații internaționale.

Ședința s-a axat pe rezultatele și experiența obținută de instituțiile de învățământ în implementarea proiectelor Consolidarea capacităților în învățământul superior, Jean Monnet și mobilitatea internațională a creditelor. Au fost analizate bunele practici dar și problemele existente la momentul actual la nivel instituțional, dar și național în implementarea și realizarea proiectelor Erasmus+. Ședința Cluster, care a urmat, a fost una interactivă, sub formă de workshop-uri paralele în dependență de expertiza proiectelor implementate și gestionate (CBHE, JM, ICM), în cadrul cărora au fost identificate provocările reprezentative în contextul implementării proiectelor, precum și potențiale soluții. Principalele idei, propuneri și concluzii urmează a fi adresate autorităților naționale de resort: MECC, ANACEC, MAEIE, ș.a., Delegației UE în Republica Moldova, Comisiei Europene și Oficiului Național Erasmus+.