Reprezentanții Academiei – participanți la sărbătoarea Zilei Europei

Sâmbătă, 12 mai, în Grădina Publică„Ștefan cel Mare și Sfânt” din Chișinău a fost sărbătorită Ziua Europei, marcând, astfel, pacea și unitatea în Europa. Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova a organizat o nouă ediție a Orășelului European 2018.  În cadrul sărbătorii a fost promovată una din valorile esențiale ale Uniunii Europene, și anume multiculturalismul și păstrarea valorilor culturale ale țărilor europene.

La deschiderea oficială a Orășelului European au participat Ambasadorul UE la Chișinău Peter MICHALKO,  ambasadorii statelor membre UE și ai țărilor partenere, Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian CANDU, şi premierul Pavel FILIP.

Ambasadorul UE la Chișinău Peter MICHALKO a menționat că  „relaţia dintre UE şi Republica Moldova a ajuns la un grad înalt de profunzime şi interconectare. Avem un acord de asociere, inclusiv comerţ liberalizat care stă la baza sprijinului nostru amplu pentru reformarea economiei şi statului, pentru consolidarea democraţiei şi libertăţilor fundamentale”.

Spicherul democrat Andrian CANDU a menţionat că modelul european este cel mai bun model de dezvoltare: „Spre un astfel de model vrem şi Republica Moldova să tindă şi tindem. Nu este uşor, dar în fiecare zi, câte un pic, câte un pas R. Moldova este mai aproape de regulile şi valorile europene. Pe zi ce trece, cu muncă, sârguință şi răbdare ne integrăm în UE, chiar dacă la ora asta suntem doar un stat asociat la UE”.

În cadrul Orășelului European  au fost amenajate corturi cu prezentări ale proiectelor finanțate de către UE, unde vizitatorii au aflat informații despre asistența acordată Republicii Moldova de către Uniunea Europeană, corturi ale ambasadelor  ţărilor membre UE acreditate la  Chișinău și ale țărilor partenere, care au organizat standuri cu materiale promoționale și  gastronomice tradiționale, activități cultural-artistice  din țările lor. La eveniment au fost prezenți și reprezentanții autorităților publice locale și centrale din Republica Moldova cu informații  privind proiectele  în desfășurare asistate de către UE.

La evenimentul dat, în Cortul Oficiului Național Erasmus+ din Orășelul European 2018, a fost prezentă și Biblioteca Științifică a Academiei prin diseminarea informației despre proiectul internațional ,,Servicii de suport pentru rețeaua de biblioteci: modernizarea bibliotecilor din Armenia, Moldova și Belarus prin dezvoltarea personalului bibliotecar și reformarea bibliotecilor”, proiect ce se desfășoară în cadrul programului Erasmus+ Consolidarea Capacităților Învățământului Superior și este finanțat de către Comisia Europeană (2015-018).   Informația despre proiect a fost prezentată atât verbal cât și prin diferite materiale promoționale care au fost distribuite publicului interesat și material pentru promovare (bannere, postere, buclete, flyere, pliante etc.).

Evenimentele care s-au desfășurat în Orășelul European au demonstrat încă odată că Uniunea Europeană promovează  valorile  culturale individuale care trăiesc laolaltă și se respectă una pe alta, iar  statele  membre ale UE au un singur obiectiv major -cel de a contribui la îmbunătățirea vieţii cetățenilor din RepublicaMoldova.

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.