Funcționarii publici debutanți din autoritățile publice centrale inițiați în domeniul culturii informației

Odată cu demararea activităților de dezvoltare profesională a personalului din autoritățile publice centrale și locale, planificate pentru semestrul II al anului 2019, care se desfășoară în cadrul Academiei de Administrare Publică, au fost reluate și activitățile de instruire  în domeniul culturii informației.

Astfel, la 9 septembrie 2019, Direcția informare și documentare/Biblioteca a organizat o activitate de instruire destinată funcționarilor  publici debutanți din autoritățile publice centrale care a avut ca scop familiarizarea cursanților cu infrastructura Bibliotecii,  serviciile, resursele informaționale și documentare, facilitățile în asigurarea dezvoltării profesionale a respectivei categorii de utilizatori. În cadrul trainingul-ui, participanții au obținut   cunoştinţele  şi aptitudinile necesare pentru identificarea corectă a informaţiei necesare în scopul executării activității în cadrul serviciului public, unei sarcini specifice sau pentru rezolvarea unei probleme; căutarea eficientă a informaţiei; organizarea şi reorganizarea ei; interpretarea şi analiza informaţiei regăsite;  estimarea şi evaluarea exactității şi veridicității informaţiei, inclusiv respectarea normelor etice şi a regulilor de utilizare a informaţiei obţinute; utilizarea ulterioară a informaţiei pentru efectuarea unor acţiuni şi obţinerea unor rezultate.

Trainingul a fost organizat în conformitate cu prevederile și obiectivele proiectului Servicii de suport pentru rețeaua de biblioteci: modernizarea bibliotecilor din Armenia, Moldova și Belarus, prin dezvoltarea personalului și reformarea bibliotecilor”, Programul Erasmus+,  implementat de către Biblioteca  Academiei de Administrare Publică în perioada 2015-2018. În cadrul trainingul-ui au fost  utilizate materialele  didactice elaborate în cadrul modulelor de instruire Managementul de bibliotecă (Modulul 3) și Servicii inovative pentru biblioteca sec. 21 (Modulul 5).

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.