DIALOG COLEGIAL ȘI CONSTRUCTIV CU PARTENERII ACADEMIEI

În contextul pregătirii către Conferința Internațională care se va desfășura la Academia de Administrare Publică în perioada 03 – 05 octombrie curent și în cadrul căreia se vor face totalurile derulării Proiectului „Servicii de suport pentru rețeaua de biblioteci: modernizarea bibliotecilor din Armenia, Moldova și Belarus prin dezvoltarea personalului de bibliotecă și reformarea bibliotecarilor”, prorectorul Academiei, Aurel SÎMBOTEANU, doctor, conferențiar universitar, și directorul Bibliotecii științifice a Academiei, Rodica SOBIESKI-CAMERZAN, pe 20 septembrie au avut o întrevedere cu ambasadorul Republicii Armenia în Republica Moldova, Jivan MOVSISYAN, produsă în incinta Ambasadei.

Părțile au făcut un schimb de opinii privind participarea Academiei de Administrare Publică din Moldova și Academiei de Administrare Publică din Armenia în Proiectul vizat alături de partenerii din proiect din Belarus, Germania, Grecia, Irlanda, România. Pe parcursul a trei ani (2015-2018) s-au desfășurat mai multe activități în comun care s-au soldat cu consolidarea capacităților instituționale și informaționale ale bibliotecilor științifice din cadrul celor 13 instituții de învățământ superior din țările respective, participante la Proiect.

Pe parcursul dialogului, într-o atmosferă colegială și constructivă, s-a evaluat gradul de pregătire a Conferinței Internaționale, obiectivele care urmează să fie realizate în cadrul ei, precum și posibilitățile unei colaborări ulterioare după finalizarea Proiectului.

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.